luni, 29 septembrie 2014
Sniţele din ardei capia
Ai nevoie de: - ardei capia
- brânză (eu am avut telemea de vacă şi parmezan)
- salam sau cârnăciori
- ouă
- pesmet (grijă mare la pesmet, pesmetul nu trebuie să fie fin)
- condimente
Ce facem cu ele? Spalăm ardeii, le tăiem coada şi scoatem seminţele. Într-un bol amestecăm un ou, două (depinde de cantitatea pe care doreşti să o faci) cu brânza şi salamul. Se pune busuioc, pătrunjel, sare, piper. Cu această compoziţie se umple ardeii. Se trec apoi prin ou şi pesmet şi se prăjesc în ulei încins. Se scot pe un şerveţel. Se servesc cu smântână şi pătrunjel pe deasupra.
Spaghete cu carne de pui
Ai nevoie de: - spaghete
- piept de pui
- ceapă
- brânză de orice fel
- parmezan
- unt
- puţină făină
- condimente
Ce facem cu ele? Se taie pieptul de pui cubulete şi ceapa la fel. Se pun în puţin unt şi se călesc. Se toarnă apoi puţină apă. Se pune o foaie de dafin, busuioc şi rozmarin. După ce cărniţa e aproape fiartă se pune sare şi piper. Se lasă la fiert până ce scade apa. În altă tigaie se pune unt si făină. Se stinge cu apă. Se pune brânza şi parmezanul şi se amestecă până ce se topeşte brânza. Se condimentează. Se toarnă peste pieptul de pui şi se amestecă. Se lasă aproximativ 10 minute la foc mediu şi amestecă. Între timp se pun şi spaghetele la fiert. După ce au fiert, se scot pe o farfurie şi se toarnă cărniţa cu sosul pe ele.
duminică, 21 septembrie 2014
Ardei umpluţi
Ingrediente: - ardei
- ceapă
- carne (pulpă de porc)
- orez
- condimente (sare, piper, busuioc, oregano)
- roşii la cutie
Ce facem cu ele? Curăţăm cu grija ardeii. Cel mai bine ar fi să luaţi 3-4 în plus în cazul în care unul se rupe. Spălăm bine şi îi punem pe un prosop cu gura în jos. Tăiem carnea cubuleţe, punem orezul spălat şi ceapa curăţată. Punem roşiile şi condimentăm. Se pune puţină apă şi ulei şi amestecăm cu mâna. Umplem ardeii şi îi aranjăm într-o oală mare şi acoperim cu apă. Dacă ardeii se ridică se pune o farfurie deasupra. Se servesc cu smântână. Poftă bună!
sâmbătă, 20 septembrie 2014
Clătite cu carne la cuptor
Pentru clătite: - făină
- apă
- condimente
Pentru umplutură: - cartofi
- morcov
- cârnăcior (sau orice fel de carne)
- bulion
- usturoi
Pentru sos: - smântână
- parmezan
- pătrunjel
Ce am făcut cu ele? Se fac clătitele. Cartofii şi morcovii se taie cubuleţe şi se pun la fiert. Între timp se prăjesc cârnăciorii tăiaţi bucăţi mici şi usturoiul. Peste cârnăciori se pun cartofii şi morcovii şi bulion. Se mai lasă puţin pe foc. Compoziţia se pune pe clătită şi se rulează. Se pun în tavă şi peste ele se toarnă sosul. Sosul se face aşa: se amestecă smântâna cu parmezanul şi pătrunjelul.
miercuri, 17 septembrie 2014
Tort de clătite
Avem nevoie de: - 1 l lapte
- făină
- esenţă de rom
- aroma Cherry Brandy
- o budincă de vanilie
- cremă de lămâie
- cocos şi inimioare pentru decorat
- mentă
- scorţişoară
Le folosim aşa:
Laptele cu făina se amestecă bine. Se adaugă esenţa, aroma, menta şi scorţişoara. Se amestecă până se omogenizează. Între timp se face budinca de vanilie şi crema conform instrucţiunilor de pe pachet. Facem clătitele. Punem o clătită, punem budincă, punem cealaltă clătită, punem budincă. Şi tot aşa. La final se pune deasupra crema de lămâie, se presară cocos şi se pun inimioarele. Iată ce a ieşit:
luni, 15 septembrie 2014
Cuşcuş cu legume
Aveţi nevoie de: - cuşcuş
- o pungă legume congelate
- condimente
- suc roşii
- unt
- ceapă
Cum se face? Se pune la fiert apă cu sare. O măsură de apă pentru o măsură de de cuşcuş. Într-un bol se pune cuşcuş iar când apa a fiert o turnăm. În tigaie se pune unt se pune ceapa şi apoi legumele. Se pun foi de dafin, puţină apă şi se lasă să dea în clocot. După ce a dat în clocot se adaugă roşiile. Trebuie mult sos pentru că cuşcuşul o să fie uscat. se adaugă şi cuşcuşul se condimentează cu sare, piper, busuio şi curry şi gata! Se prăjesc cârnăciori şi poftă bună.
vineri, 12 septembrie 2014
Tort de biscuiţi multicolor
Am folosit: - pentru blat: - biscuiţi cu vanilie şi cacao Pettit Beurre
- pentru sirop: - 4 linguri zahăr
- 350 ml apă
- pentru cremă: - o cremă cu aromă de lămâie
- o cremă cu aromă de fructe de pădure
- portocală rasă
- pentru glazură: - o ciocolata amăruie (ce firmă doriţi)
- unt
Ce am făcut cu ele? Am făcut prima oară siropul: 2 linguri de zahăr arse în cratiţă, stins cu apă, apoi încă 2 linguri de zahăr. După aceea m-am apucat de creme: cremele se fac conform instrucţiunilor de pe plic şi se adaugă portocala rasă. Aceasta se pune la rece.
Aşezăm un rând de biscuiţi cu cacao, însiropăm. Punem cremă cu aromă de fructe de pădure. Apoi punem un rând de biscuiţi cu vanilie, însiropăm şi punem crema cu aromă de lămâie. Şi tot aşa până când rămânem fără cremă. Ne apucăm şi de glazură: deasuapra unei cratiţe cu apă fierbinte punem o farfurie şi topim ciocolata cu untul. Eu am pus un sfert din pachet. După ce am turnat glazura, l-am băgat la frigider timp de câteva ore. Iată ce a ieşit:
- portocală rasă
- pentru glazură: - o ciocolata amăruie (ce firmă doriţi)
- unt
Ce am făcut cu ele? Am făcut prima oară siropul: 2 linguri de zahăr arse în cratiţă, stins cu apă, apoi încă 2 linguri de zahăr. După aceea m-am apucat de creme: cremele se fac conform instrucţiunilor de pe plic şi se adaugă portocala rasă. Aceasta se pune la rece.
Aşezăm un rând de biscuiţi cu cacao, însiropăm. Punem cremă cu aromă de fructe de pădure. Apoi punem un rând de biscuiţi cu vanilie, însiropăm şi punem crema cu aromă de lămâie. Şi tot aşa până când rămânem fără cremă. Ne apucăm şi de glazură: deasuapra unei cratiţe cu apă fierbinte punem o farfurie şi topim ciocolata cu untul. Eu am pus un sfert din pachet. După ce am turnat glazura, l-am băgat la frigider timp de câteva ore. Iată ce a ieşit:
Tocăniţă de cărniţă
Astăzi mi s-a făcut poftă de cărniţă de purcel. Nu mă omor după carne, dar uneori ţi se mai face poftă. Cel mai mult îmi place în tocăniţă. Reţeta am învăţat-o de la tata.
Ai nevoie de: - pulpă de porc
- ceapă
- morcov
- ţelină
- condimente
- roşii din conservă
Se taie cubuleţe carnea. Apoi se taie ceapa, morcovul şi ţelina. Se pun şi se călesc. Adaugi şi cubuleţe de carne. Se stinge cu apă şi se lasă la fiert. Se pune la fiert foi de dafin, puţin busuioc, puţin rozmarin, piper. După ce apa a scăzut se adaugă roşiile, sare şi se mai lasă să fiarbă 10 minute. Şi gata!
Pe mine mă găsiţi şi pe facebook: https://www.facebook.com/gatimcuancuta
joi, 11 septembrie 2014
Brioşe à la Ancuţa
Avem nevoie de:
Pentru aluat: - lapte
- ouă
- praf de copt
- zahăr vanilat
- făină
- cacao
- esenţă de rom
- esenţă de portocale
Pentru umplutură: - ciocolată amăruie
- ciocolată cu gust de căpşuni
Ce facem cu ele? Se bat ouăle cu zahărul vanilat. Se toarnă laptele şi apoi se pune treptat făina. Se amestecă bine, bine ca să nu rămână cocoloaşe. Aluatul trebuie să fie mai grosuţ. Se adaugă cacao, esenţele şi praful de copt. Se încinge cuptorul şi se aşează formele de brioşe în tavă. Se poate şi fără forme de hârtie, doar că o să semene mai multe cu nişte mini prăjiturele. Formele se umple pănă la jumătate. Apoi punem câte un cub de ciocolată în fiecare. Băgăm la cuptor şi se lasă aproximativ 20-25 de minute. După ce le-am scos, le lăsăm să se răcească puţin, iar apoi decorăm cu frişcă şi bombonele.
Prăjitură cu brânză de vaci
O reţetă mai veche, dar foarte bună. Idee luată dintr-o revistă. Nu mai ştiu exact, dar oricum era făcută pentru tavă mare. Ingredientele sunt pentru o tavă de chec.
Ingrediente: - pentru blat: - 3 ouă
- 4 linguri zahăr
- 2 linguri cacao
- 2 linguri ulei
- 3 linguri făină
- o linguriţă cu praf de copt
- pentru cremă: - jumătate de pachet de unt
- 250 g brânză de vaci
- 5 linguri zahăr
- 200 g căpşuni (eu am avut la cutie aşa că sucul în care erau l-am folosit la însiropat blatul)
- esenţă de lămâie
- pentru glazură: - 1 plic budincă de vanilie
- 5 linguri zahăr
- 350 ml suc de portocale
Pregătim crema prima oară. Se amestecă untul puţin topit cu zahărul, brânza şi căpşunile tăiate mărunt şi esenţa. Se pune la rece. Ne apucăm să pregătim aluatul. Albuşurile se bat cu zahărul, apoi adăugăm gălbenuşurile frecate cu ulei. La urmă se adaugă făina, praful de copt şi cacao. Se pune la cuptor pentru aproximativ 20 de minute. După ce scoatem aluatul din cuptor îl lăsăm să se răcească şi ne apucăm de făcut glazura. Amesteci zahărul şi praful de bundică cu 75 de ml de suc, iar restul se pune la fiert. Când începe să fiarbă, adaugi praful de budincă şi amesteci repede. Se lasă să se răcească, dar nu de tot. Pe blat pui crema şi apoi glazura când încă mai e călduţă. Cam aşa ar trebui să arate:
miercuri, 10 septembrie 2014
Piure de fructe
Ai nevoie de: - 2 mere
- 2 banane
- 2 pere
- cacao
- scorţisoară
- zahăr pudră
- aromă Cherry Brandy
- mentă
Ce facem? Se spală fructele, se curăţă, se fierb. La fiert se pune puţină mentă. După ce au fiert, se mixează bine. Se pune zahăr pudră, cacao, scortiţoară şi aroma. Se amestecă bine şi se pune la rece. Se serveşte cu zahăr pudră pe deasupra. Ceva simplu şi delicios. Aşa a arătat:
marți, 9 septembrie 2014
Cartofi rapizi
Îmi place să folosesc tot ce am prin casă şi să inventez reţete, apoi să merg la cumpărături. Aşa că am mai avut prin casă: - cartofi
- câteva ciupercuţe
- sălămior
- ceapă
- ouă
- smântână
- parmezan
- condimente
Am spălat cartofii, i-am tăiat şi pus la fiert. Între timp am tăiat sălămiorul, ciupercuţele şi ceapa. Le-am călit puţin în unt. Am pus sare, piper, busuioc şi puţin usturoi. Am luat cartofii şi i-am aşezat în tava unsă cu unt. Am pus apoi amestecul. Am bătut ouăle cu smântănă şi parmezan. Am dat la cuptor 25 de minute şi gata. Am servit cu parmezan si pe deasupra.
Supă cremă de morcovi
Avem nevoie de: - morcovi
- păstârnac
- ţelină rădăcină
- smântână
- condimente
Ce facem cum ele? Curăţăm legumele, le tăiem bucăţele şi le punem la fiert. Punem 2-3 foi de dafin iar după ce au fiert foarte bine le luăm de pe foc. Lăsăm puţin din zeama în care au fiert şi le mixăm. Punem condimente (sare, piper, busuioc, usturoi granulat, curry şi puţin cimbru), apoi adăugăm smântână. Amestecăm bine şi se poate servi. Iată ce a ieşit:
Pe mine mă găsiţi şi pe Facebook: https://www.facebook.com/gatimcuancuta
luni, 8 septembrie 2014
Spaghete rapide
Eu una sunt înnebunită după paste. Îmi place că poţi să le combini în multe feluri. Ieri le-am combinat cu salam şi ciuperci. Ai nevoie de: - spaghete
- salam
- ciuperci
- ceapă
- roşii din conservă
- condimente
Aşa că am pus la fiert spaghetele în apă clocotită cu sare şi puţin ulei. În tigaie, am călit puţină ceapa. Am adăugat salamul tăiat cubuleţe şi ciuperci champignon. Le-am lăsat să se rumenească. Am condimentat cu sare, piper, usturoi granulat. Am pus şi roşii din conservă. Am lăsat vreo 5-10 minute la foc mic. Am pus puţin busuioc şi gata reţeta. :)
Reţeta aceasta nu are poză pentru că au fost aşa de bune încat am uitat să le fac.
Tort de biscuiţi
Ieri a fost o zi specială aşa că am decis să fac un mic tort. Îmi trebuia ceva rapid, bun şi când spun rapid spun şi uşor. Pe lângă lucrurile ăstea a fost şi un tort care necesită bănuţi puţini. M-am oprit la tortul de biscuiţi pentru că îndeplineşte toate condiţiile şi nici nu are nevoie de coacere. Am folosit: - pentru blat: - biscuiţi (aici depinde de preferinţele voastre, eu am folosit Pettit Beurre)
- pentru sirop: - 4 linguri zahăr
- 350 ml apă
- pentru cremă: - o cremă cu gust de cafea
- portocală rasă
- aroma de Cherry Brandy
- pentru glazură: - o ciocolata amăruie (ce firmă doriţi)
- unt
Ce am făcut cu ele? Am făcut prima oară siropul: 2 linguri de zahăr arse în cratiţă, stins cu apă, apoi încă 2 linguri de zahăr. După aceea m-am apucat de cremă: crema se face conform instrucţiunilor de pe plic şi se adaugă portocală şi aroma de Cherry Brandy. Aceasta se pune la rece.
Aşezăm biscuiţii cum vrem, în ce vrem. Îi însiropăm, punem un strat de cremă şi tot aşa până când rămânem fără cremă. Ne apucăm şi de glazură: deasuapra unei cratiţe cu apă fierbinte punem o farfurie şi topim ciocolata cu untul. Eu am pus un sfert din pachet. După ce am turnat glazura, l-am băgat 5-6 minute la congelator. Apoi l-am ornat cu inimioare de zahăr şi l-am băgat din nou în congelator timp de 10 minute. Am ales să îl bag la congelator pentru că trebuia să fie gata repede. Dacă nu e musai să mâncaţi în aceaşi zi, puteţi să-l lăsaţi peste noapte în frigider. Iată ce a ieşit:
sâmbătă, 6 septembrie 2014
Desert rapid
Sunt înnebunită după dulciuri aşa că după orice mâncare bună trebuie să existe şi un desert dulce. Am făcut un chec însiropat cu cremă de ciocolată. Ai nevoie de:
Pentru blat: - 3 ouă
- un praf de copt
- făină
- 10 linguri zahăr
- 10 linguri apă
- cacao
Pentru sirop: - 4 linguri zahăr
- 350 ml apă
Pentru glazură: - cremă de ciocolată
- scorţisoară
- cocos
Ce facem cu ele? Batem ouăle bine. Cele 10 linguri de zahăr le punem într-o cratiţă cu apa. Lăsăm să se topească şi astfel obţinem un fel de sirop. Îl turnăm peste ouă. Praful de copt îl stingem cu puţin oteţ şi apoi turnăm făina. Tapetăm tava cu puţin ulei şi făina. Turnăm 3 sferturi din compoziţie şi ce a rămas amestecăm cu cacao. Turnăm si restul de compoziţie şi facem un model,
Siropul îl facem aşa: 2 linguri de zahăr le pune în cratiţă şi îl ardem. Apoi stingem cu apă şi mai punem 2 linguri de zahăr.
Glazura o facem aşa: pune cratiţa cu apă pe foc şi lăsăm să fiarbă. Deasupra ei punem o farfurie cu crema de ciocolată şi amestecăm până se topeşte. Adăugăm scorţisoară şi puţin cocos.
După ce checul trece testul scobitorii, îl scoatem şi îl lăsăm să se răcească. Tăiem felii, însiropăm şi punem crema. Iată ce a ieşit:
Tocăniţă de ciuperci
Astăzi am hotărât să fac ceva fără carne. Am avut luate nişte ciuperci şi mi-era poftă să mănânc o tocăniţă cu mămăliguţă. Am folosit: - ciuperci champignon
- ceapă
- condimente
- puţină făină
Ce am făcut cu ele? Am spălat, curăţat şi tăiat ciupercile. Tai ceapa, o pui la călit puţin. Adaugi ciupercile. Laşi la foc mic 1-2 minute, iar apoi torni apă cât să le acoperi. După ce au fiert dizolvi puţină făină în puţină zeamă şi torni peste. Adaugi condimente şi laşi la fiert aproximativ 15 minute. Am folosit sare, piper, puţin chilli, curry, rozmarin şi usturoi granulat.
Cartofi cu sos de brânză
Când nu ai prea multe în casă improvizezi. Aşa am făcut şi eu ieri. Am cercetat frigiderul şi am ajuns la reţeta asta care s-a dovedit a fi una foarte bună.
Ai nevoie de: - cartofi
- brânză
- făină
- puţin usturoi
- unt
- condimente
Ce am făcut cu ele? Cartofii se curăţă şi se taie cubuleţe. Se pun la fiert cu 2-3 foi de dafin şi cimbru. După ce au fiert, se pun puţin la călit în tigaie. Se iau de pe foc şi apoi ne apucăm de sos. Untul se topeşte în tigaie, se pune usturoiul şi apoi făina. Se lasă la foc mic timp de 1-2 minute. Stingem cu apă sau lapte dacă aveţi şi apoi se pune brânza. Ca brânză am folosit parmezan şi brânză în ceara, dar se poate folosi orice fel de brânză. Se amestecă până ce se topeşte. Se toarnă peste cartofi şiiii poftă bună!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)